4 poze in galerie

Vezi toate pozele

Home / Prezentari / Un Aston pur-sange pentru patru

Un Aston pur-sange pentru patru

Gabi Gogiu - 29 Octombrie 2009

Rating: 

Asteptarea a luat sfarsit! Cea mai noua limuzina cu patru locuri creata de Aston Martin a trecut de la statutul de concept la cel de vehicul de serie. Dragi visatori, deschideti ochii si verificati-va conturile.



Doar doi ani! De atat a avut nevoie echipa de sculptori in metal de la Aston Martin pentru a aduce senzationalul Rapide de la statutul de concept la cel de vehicul de serie. Incepand din primavara anului viitor, atunci cand cele 125 de reprezentante Aston Martin vor incepe comercializarea lui Rapide, viata lui Porsche Panamera si cea a viitorului Mercedes-Benz CLS vor fi mult mai grele. Fara indoiala, creatiile celor doua renumite case germane reprezinta realizari tehnice de exceptie, care vor umple de bucurie sufletele proprietarilor. Insa atunci cand vine vorba de aspect, e greu (poate chiar imposibil) sa contesti maiestria designerilor britanici.

Realizare extraordinara
“La fel ca in cazul unui cal de curse, caruia - chiar si atunci cand sta pe loc - ii «vezi» puterea si eleganta, forma musculoasa a umerilor spate ai lui Aston Martin Rapide iti transmite la nivel sub­liminal intreaga forta care se ascunde sub caroserie”, a declarat Marek Reichman, director de design Aston Martin Rapide. Insusi dr. Ulrich Bez, director executiv Aston Martin, a explicat ca Rapide reprezinta chintesenta artei companiei in ceea ce priveste constructia de automobile de vis. “Acum exista cate un Aston Martin pentru fiecare tip de client de automobile sport, indiferent de cerintele acestuia sau de stilul sau de viata”, a spus dr. Bez.
Chiar daca in trecut au mai existat automobile cu patru portiere care au purtat sigla Aston Martin - pasionatii isi aduc aminte cu siguranta de celebrele Lagonda -, Rapide este primul astfel de vehicul produs de firma britanica, si nu o derivatie realizata de un carosier aftermarket, pornind de la baza tehnica a unui coupé. In consecinta, chiar daca imparte deja celebra platforma “V/H Architecture” cu celelalte modele Aston Martin, DBS, DB9 si Vantage, noul Rapide este un model de sine statator in gama producatorului britanic. El a fost proiectat de la bun inceput ca un model de patru locuri, cu patru portiere (avand un mod inedit de deschidere, “aripa de lebada”), cu un portbagaj decent si o versatilitate de neconceput pentru un vehicul cu pretentii supersport. Spre exemplu, capacitatea portbagajului este de 350 de litri, si chiar de 750 de litri atunci cand scaunele din spate sunt pliate. Poate ca nu sunt niste valori senzationale pentru un vehicul de aproape 5 metri, dar daca tinem cont de performantele si de nobletea sa, atunci Rapide merita tot respectul. Mai mult, continutul portbagajului este accesibil si din interiorul masinii, din zona scaunelor spate, gratie unui perete amovibil.

Gene supersport
Intregul grup motopropulsor reprezinta o evolutie a celui prezent deja in gama Aston Martin. Este vorba despre un nobil propulsor cu 12 cilindri dispusi in V, capabil sa dezlantuie 477 CP/6000 rpm si un cuplu maxim de 600 Nm/5000 rpm, precum si despre o cutie de viteze automata Touchtronic 2, cu sase trepte. Acestea pot fi gestionate si manual, direct de catre sofer, prin intermediul a doua padele din magneziu montate pe coloana de directie. Din pacate, la dezvelirea lui Rapide, la Salonul Auto de la Frankfurt, caracterul insularilor nu s-a dezmintit, acestia fiind exagerat de zgarciti cu detaliile referitoare la performantele dinamice. Prin urmare, nu putem decat sa speculam o acceleratie 0-100 km/h in aproximativ 5 secunde si o viteza maxima ce frizeaza 300 km/h.

 

Comentarii la acest articol (0)



Alte articole din sectiunea Prezentari
 
Alfa Romeo | Audi | Bentley | BMW | bugatti | Cadillac | Caterham | Citroen | Corvette | Dacia | daihatsu | De Tomaso | Dodge | Fiat | Ford | Honda | Hyundai | Invicta | Jaguar | Jeep | Jensen | KIA | Koenigsegg | Lamborghini | Lancia | Land Rover | Lotus | Maserati | Maybach | Mazda | Mercedes-Benz | MINI | Mitsubishi | Nissan | Opel | Pagani | Peugeot | PGO | Porsche | Renault | Rinspeed | Rolls-Royce | Saab | Seat | Skoda | smart | Subaru | Suzuki | TATA | Toyota | Venturi | Volvo | VW | Wiesmann | Yes | Zagato | Zender