Home / Editorial / Facelift de primavara

Facelift de primavara

Dan Vardie - 21 Mai 2003

Rating: 

AUTOSHOW a trecut la o noua faza. Dupa ce am descoperit impreuna marele spectacol al noilor modele lansate in premiera mondiala mergem la etapa urmatoare. Cat costa intretinerea, kilometrii parcursi, asigurarea, leasing-ul etc. Si mai operam si un facelift. Asa cum sta bine unei reviste moderne, care respecta si se respecta.



Revista noastra este liderul incontestabil al prezentarii noutatilor din lumea auto. Nu am ratat nici o coperta, fie ca s-a numit Dacia Solenza sau BMW Seria 5, ca sa vorbim de ultimele mari premiere. Nu am lipsit de la nici un mare Salon Auto de unde am "adus" - intotdeauna primii - toate marile noutati pe "pelicula" digitala, poze facute cu mana noastra. Nu am ratat nici un drive test important in premiera, fie ca era Jaguar sau Dacia. Nu exista o poza spion in Europa care sa fie de interes pentru piata noastra si care sa nu fi fost publicata in AUTOSHOW. Una peste alta, revista noastra a impus un ritm alert al informatiei proaspete, cum nu mai exista in presa auto romaneasca.


Vom continua aceasta cascada a noutatilor pentru ca industria auto este una care schimba modelele precum unii ciorapii... Dincolo insa de acest spectacol fascinant, am deschis in toamna trecuta o noua etapa. Ce se intampla dupa ce cumperi o masina? Am realizat ca este un domeniu complet virgin - dovada ca sectiunea noastra "Piata Auto" a fost copiata in diverse forme si titluri si de alte reviste - care trebuie sa ajute la o mai buna cunoastere a folosirii unui automobil. Sunt oameni care au banii potriviti pentru a lua masina dar descopera curand dupa achizitie ca nu pot face fata cheltuililor de intretinere, sau de asigurare sau chiar de rate si leasing. Prea putini inteleg ce fel de taxe se platesc si de ce. De aceea, vom continua sa dezvoltam aceasta zona cu noi informatii menite sa ajute intelegerea post-cumparare a automobilului. Vom incepe sa publicam cat costa exploatarea fiecarui automobil testat pe fiecare km. Vom vedea cand un model diesel devine mai rentabil decat unul pe benzina, cat costa asigurarea si chiar reparatiile. Am adaugat noi date tehnice legate de puterea specifica, puterea litrica si echiparea standard.


Mai mult, am reasezat sistemul de referinta. Din acest numar media fiecarui segment in parte a fost stabilita la trei stele. Orice model nou testat care se ridica la media clasei din care face parte va fi cotat de trei stele. Daca nu se ridica la nivelul acestei medii, va primi chiar mai putin. Insa daca testul va demonstra calitati importante peste media clasei, vom urca la patru stele si chiar la cinci, cand vom avea sansa sa descoperim un nou model, cu adevarat extraordinar. Vom fi mult mai atenti cu aceste stele, tocmai pentru a da cititorului o mai buna apreciere a modelului testat. Pe langa textul realizat de autorul testului, vom mai avea una sau chiar mai multe opinii despre respectivul model, tocmai pentru o imagine cat mai completa. O prima consecinta: nici un model testat in acest numar nu ajunge la 4 stele!


Apar si rubrici noi in haine noi, numarul pe care il cititi acum gazduieste prima editie a "Electromobil"-ului, o rubrica legata de sistemele de securitate si audio-video de la bord. Nu toate rubricile noi sunt introduse in acest numar. Pe parcurs vor mai apare si altele, cel putin la fel de interesante. Un singur exemplu. Vom incepe testele comparative apeland la o noua cheie editoriala. Vorbim la timpul potrivit.


Toate aceste schimbari sunt insotite de un facelift de primavara. Forme si culori mai placute, mai aproape de ceea ce unii cititori ne-au sugerat. AUTOSHOW face un nou pas pe traiectoria tedintelor europene in domeniu. Procesul va continua si in toamna cand ne pregatim de marele eveniment al automobilului - Salonul International de Automobile Bucuresti. Pana atunci insa, sa ne bucuram de aceasta primavara AUTOSHOW.

 

Comentarii la acest articol (0)



Alte articole din sectiunea Editorial
 
Alfa Romeo | Audi | Bentley | BMW | bugatti | Cadillac | Caterham | Citroen | Corvette | Dacia | daihatsu | De Tomaso | Dodge | Fiat | Ford | Honda | Hyundai | Invicta | Jaguar | Jeep | Jensen | KIA | Koenigsegg | Lamborghini | Lancia | Land Rover | Lotus | Maserati | Maybach | Mazda | Mercedes-Benz | MINI | Mitsubishi | Nissan | Opel | Pagani | Peugeot | PGO | Porsche | Renault | Rinspeed | Rolls-Royce | Saab | Seat | Skoda | smart | Subaru | Suzuki | TATA | Toyota | Venturi | Volvo | VW | Wiesmann | Yes | Zagato | Zender