Home /
Drive Test /
Cayman conectat la PDK
Cayman conectat la PDK
11 Octombrie 2009
Un Porsche mai agil si in primul rand mai ieftin decat veteranul 911 a fost mult mai usor de digerat de catre fanii acestei marci decat Cayenne. Noua cutie de viteze cu dublu-ambreiaj ne-a starnit interesul.
Daca pentru 911 evolutia a fost constanta, iar denumirea a suferit modificari minore, nu la fel stau lucrurile pentru modelele cu motor central. Aparut in anul 1953, primul Porsche cu motor central nu s-a bucurat de acelasi succes ca modelul 356, in ciuda evenimentelor dramatice care l-au facut celebru. Evolutia acestor versiuni a avut numeroase intreruperi pe parcursul timpului, fara a exista vreo legatura intre ele. Insa de la aparitia lui Boxter, lucrurile au luat o intorsatura benefica pentru aceste modelele, in sensul ca au primit atentia meritata din partea publicului - si, mai important, din partea producatorului, care a simtit potentialul acestei nise, dar si al unui model mai accesibil decat 911.
Avantaje multiple
Nu este greu sa te lasi convins sa dai aproape 6000 de euro in plus pe modelul coup‚ fata de cabriolet, desi la prima vedere pare ilogic. Diferenta apare cand te urci la volan. Cayman este mai stabil si mai performant, deoarece producatorul si-a rezervat dreptul de a oferi 10 CP in plus motoarelor de pe Cayman, iar caroseria a facut-o mult mai rigida. Din punct de vedere dinamic se dovedeste impresionant! Multumita pozitionarii centrale a motorului si suspensiilor setate mai sportiv, Cayman este foarte agil pe viraje si foarte bine echilibrat. Motorul raspunde imediat, iar cei 320 CP scot la iveala o aderenta extraordinara. Asta nu inseamna ca daca nu esti pilot nu ai ce sa cauti intr-o astfel de masina. Din contra! Se poate conduce cu usurinta si prin aglomeratiile urbane, si poate fi folosit fara probleme ca masina de zi cu zi. Aceasta facilitate se datoreaza in mare parte cutiei de viteze PDK cu sapte rapoarte, care, in modul _Normal_, schimba treptele fara socuri si la turatii nu foarte ridicate. Doar sase dintre trepte sunt mai sportive, ultima fiind mai lunga, pentru reducerea consumului de combustibil - de altfel, viteza maxima de 267 km/h este atinsa in treapta a sasea. Sistemul cu dublu-ambreiaj este foarte eficient si rapid, dar performantele lui se fac simtite abia cand cutia este trecuta in modul _Sport_, disponibil cu pachetul _Sport Chrono_. Aici lucrurile se precipita putin: motorul devine mai nervos, se schimba setarea pentru limitatorul de ture, suspensia devine mai rigida, iar sunetul esapamentului incepe sa se faca auzit. Si, pentru ca vorbim despre un Porsche, acesta este doar un preludiu la modul _Sport Plus_, pentru care aveti nevoie de un circuit, altfel pierzandu-se tot farmecul. Acest sistem vine cu doua functii suplimentare: _Launch Control_, spre a stoarce masina de toate resursele pentru o acceleratie maxima, si un program special pentru cutia de viteze, care e setat astfel incat sa se obtina timpi cat mai mici de schimbare a treptelor - restul nu mai conteaza.
Pisica blanda
Nu a fost dificil sa-mi gasesc pozitia ideala la volan. Habitaclul lui Cayman este foarte confortabil si sunt impresionat de atentia cu care a fost lucrat. Comenzile esentiale sunt foarte bine delimitate de celelalte butoane, mai putin setarile cutiei de viteze, care au primit un loc ciudat, la baza consolei centrale, prea aproape de climatizare. Nu aceeasi armonie domneste la exterior, unde liniile partii din spate pot fi interpretate ca fortate din anumite unghiuri, dar toata tensiunea dispare cand dai cu ochii de curbura aripilor si de stopurile cu LED-uri. In concluzie, Cayman este mai dinamic si mai ieftin decat modelul 911, lucru care-l face foarte atractiv, mai ales ca Porsche a gasit modalitatea perfecta de a face ca diferenta de bani ce trebuie platita in plus fata de Boxter sa para un mizilic in comparatie cu ce primesti in plus.
Concluzie:
Cayman este un model construit pentru performanta. Totul, de la suspensii la managementul motorului, difera de Boxter, lucru care-l transforma pe acesta intr-un model cu adevarat special, ce nu ar trebui privit ca o versiune de Boxter, ci ca un model de sine statator, mai agil si mai rebel decat fratele 911. Fata de concurenta, pe langa forma, are avantajul ca poarta un nume cu greutate in lumea sportului cu motor.
Comentarii la acest articol (0)








Vezi toate pozele