10 poze in galerie

Vezi toate pozele

Home / Test de anduranta / La inceput de drum – Renault Symbol

La inceput de drum – Renault Symbol

Autoshow - 31 Ianuarie 2009

Rating: 

Odata cu acest numar, Autoshow porneste un test de anduranta cu noua generatie a poate celui mai cunoscut model de import care se vinde in Romania: Renault Symbol.



Renault Symbol este un produs foarte cunoscut in Romania. Mai mult, reprezinta probabil cel mai bine vandut model de import din ultimii ani. Automobilul a debutat in 2001 ca o versiune in trei volume a lui Clio, pe baza celei de-a doua generatii a acestuia. Renault a imaginat initial acest vehicul pentru pietele in plina dezvoltare, dar a extins oferta si in alte zone unde configuratia sedan este foarte apreciata. Numele sub care s-a vandut a variat: Symbol (Romania, Turcia, Bulgaria, Colum­bia), Thalia (celelalte tari din Europa de Est) sau Sedan (America de Sud, cu exceptia Columbiei).
Succes confirmat
Succesul ideii de sedan ieftin a stat la baza dezvoltarii Daciei Logan, pe care astazi o cunoaste toata lumea. Interesant este ca, desi in 2004, la lansarea lui Logan, multi au crezut ca cele doua modele se vor “canibaliza”, Symbol-ul, ajuns deja la maturitate, si-a confirmat un segment de clientela diferit de cel al modelului produs la Pitesti. Acest lucru l-a determinat pe constructorul francez sa pastreze automobilul in oferta. Mai mult, dupa un facelift operat acum doi ani, Renault a prezentat o noua generatie la inceputul toamnei, cu ocazia Salonului Auto de la Moscova.
Noul Symbol a renuntat la numele “Clio”, dar a ramas in esenta un derivat al modelului de clasa mica. In loc sa realizeze produsul pe baza lui Clio III, ceea ce ar fi insemnat costuri sporite, francezii au pastrat platforma lui Clio II, solutie eficienta si verificata. Insa deghizarea este aproape completa, caci numai unele detalii mai amintesc de vechiul model.
Design nou
In rest, designul este complet schimbat, ceea ce justifica ideea de model nou. Blocurile optice din fata sunt de mari dimensiuni si incadreaza un calandru clasic. Suprafata vitrata laterala a devenit mai ampla, datorita unui geam care si-a gasit locul in montantul C, rezolvand in mod fericit problema cu vizibilitatea la anumite manevre, intalnita in cazul generatiei precedente. Oglinzile retrovizoare arata OK, dar sunt prea inguste. Partea din spate a inregistrat cea mai mare evolutie stilistica. Daca in trecut conversia din hatchback in sedan era mai mult decat evidenta, la actuala generatie proportiile sunt mai frumoase, iar posteriorul, bine integrat.
Interiorul a fost schimbat, remarcandu-se printr-o atmosfera degajata si materiale plastice placute. Portbagajul are un volum de 506 litri, care va fi pe placul familistilor. Incepand cu echiparea “Expression”, bancheta este rabatabila, dar nu si frac­tionabila. Modelul testat este in versiunea “Privilege”, care dispune in standard de airbag pasager, jante de aliaj sau geamuri electrice fata/spate.
Automobilul este motorizat de dieselul de 1,5 litri si 85 CP, despre care Renault declara ca se remarca prin cel mai bun consum in clasa, de 4,3 l/100 km, in medie. Cifra comunicata de constructor este mai mult decat interesanta, ramanand acum sa vedem cat va fi de apropiata de realitate. Deloc neglijabil in zilele noastre, emisiile de CO2 masoara doar 116 g/km. Cu o masa proprie sub o tona, performantele sunt remarcabile in raport cu aceste cifre. De asemenea, fara a avea nici cea mai mica pretentie de sportivitate, Symbol este deseori destul de “fun”, iar asta nu atat datorita directiei sau suspensiilor, care sunt corecte, ci aceleiasi mase proprii mici, ce implica inertii reduse.  
Concluzie.
In conditiile unui nivel de pret similar, noul Symbol reprezinta o evolutie comparativ cu vechea generatie, in special in ceea ce priveste designul exterior si atmosfera la bord. Conceptual, automobilul este aproape neschimbat, utilizand aceleasi repere verificate in timp. Datorita combinatiei intre motorul diesel de 1,5 litri si masa proprie redusa, mai mica de o tona, Symbol promite sa fie o referinta in clasa din punct de vedere al consumului de combustibil. Autoshow isi propune ca pe parcursul a 30.000 de kilometri, pe care ii vom parcurge in 12 luni, sa tina o evidenta stricta a costurilor, dar si a eventualelor probleme.

 

Comentarii la acest articol (0)



Alte articole din sectiunea Test de anduranta
 
Alfa Romeo | Audi | Bentley | BMW | bugatti | Cadillac | Caterham | Citroen | Corvette | Dacia | daihatsu | De Tomaso | Dodge | Fiat | Ford | Honda | Hyundai | Invicta | Jaguar | Jeep | Jensen | KIA | Koenigsegg | Lamborghini | Lancia | Land Rover | Lotus | Maserati | Maybach | Mazda | Mercedes-Benz | MINI | Mitsubishi | Nissan | Opel | Pagani | Peugeot | PGO | Porsche | Renault | Rinspeed | Rolls-Royce | Saab | Seat | Skoda | smart | Subaru | Suzuki | TATA | Toyota | Venturi | Volvo | VW | Wiesmann | Yes | Zagato | Zender