Home /
Prezentari /
Mille Grazie
Mille Grazie
Aurel Niculescu - 14 Februarie 2010
Alfa Romeo a facut publice primele fotografii si informatii oficiale despre succesorul modelului 147, denumit Giulietta, care isi va face debutul in primavara.
Segmentul compact este unul de maxima importanta pentru orice producator auto. Alfa Romeo a amanat destul timp inlocuirea „batranei“ 147 (lansata la Torino in 2000), rezultatul fiind insa destul de concludent. Prezentarea publica oficiala va avea loc la Salonul Auto de la Geneva din 2010, startul vanzarilor fiind si el dat tot in aceeasi perioada. Cu toate ca o vreme a fost vehiculat numele „Milano“ pentru noua compacta, oficialii marcii au ales in schimb un nume mult mai sonor pentru istoria firmei - Giulietta.
Alfa Romeo a dezvoltat o noua platforma tehnica, dimensiunile sale (4,35 m lungime, 1,80 m latime, 1,46 m inaltime si un ampatament de 2,63 m) fiind net superioare modelului 147 (4,22/ 1,72/ 1,44 - cu 2,54 m ampatament).
Sport cu stil
Deja cunoscut de la MiTo, Alfa DNA va fi prezent ca echipament standard pe toata gama. Designul exterior preia elemente de la 8C Competizione, acelasi procedeu fiind implementat si la interior - noua plansa de bord este o referire directa la supercarul italian.
In momentul lansarii, vor fi disponibile patru propulsoare (toate turbo): doua pe benzina si doua diesel, respectand normele Euro 5 si fiind dotate standard cu sistemul „Start&Stop“. Motoarele pe benzina sunt de 1,4 litri si dezvolta 120 sau 170 CP, iar cele diesel au 1,6 si 2,0 litri (105 si 170 CP). Mai tarziu, varful de gama va fi 1750 TBi, de 235 CP.
Comentarii la acest articol (0)






Vezi toate pozele