15 poze in galerie

Vezi toate pozele

Home / Retromobil / Portia de istorie

Portia de istorie

27 Septembrie 2009

Rating: 

O vizita in Conservatorul marcii Citroen ne-a prilejuit o legatura speciala cu trecutul istoriei automobilului. Un trecut presarat cu revolutii tehnologice si masini care au facut cariera in filme.




In luna August, Citroen ne-a invitat la Aulnay-sous-Bois, in apropierea Parisului, pentru o vizita la Conservatorul marcii si o sesiune de “teste” cu cateva dintre modelele de referinta ale istoriei sale de 90 de ani.

Primul Citroen
Primul automobil Citroen a fost Type A, in 1919. Doi ani mai tarziu i-a urmat B2, cu imbunatatiri tehnice. Am condus versiunea “Torpedo” din 1925. Desi lung cat o masina de clasa mica (3,68 m), B2 are o inaltime de 1,75 m. Asta inseamna ca, odata strecurat in habitaclu, prin deschizatura ingusta a usii si pe langa volanul urias, vei sta ca intr-un automobil de teren. Demarorul este situat la podea, in dreapta levierului cutiei de viteze. Acesta are o cinematica ciudata, dar care a fost mostenita si de alte modele ulterioare, cu treapta intai in dreapta jos, a doua - stanga sus, ultima - stanga jos, iar marsarierul - opus primei trepte. Insa cel mai ciudat este pedalierul, cu acceleratia incadrata de ambreiaj si frana. Automobilul se misca incet si este greu de manevrat, dar canapeaua din spate se dovedeste foarte confortabila.

Citroen Traction Avant
Datorita lui Traction Citroen a inceput sa fie considerat un constructor avangardist. Ceea ce astazi pare normal, in 1934 a fost revolutionar. Tractiunea fata inseamna masa redusa, manevrabilitate mai buna si mai mult spatiu in habitaclu, datorita lipsei tunelului pentru cardan. Nu trebuie sa uitam nici de suspensia frontala independenta sau de caroseria autoportanta, alte rafinamente tehnice la acea data. Nu e de mirare ca, in comparatie cu B2, 11B s-a dovedit foarte agreabil si chiar usor de utilizat, in ciuda lipsei oricarui servomecanism. In plus, desi in anii ’30 masinile aratau cu totul altfel, modelul “11B cabriolet” este si astazi impresionant din punct de vedere al designului. Formele alungite, elegante, rafineaza o caroserie similara ca dimensiuni celor de astazi: 4,45 m lungime, 1,62 m latime si 1,52 m inaltime.

Citroen 2CV
2CV a insemnat minimalismul absolut in industria auto - nu se putea mai putin. Toata masina este extrem de simpla, insa inteligent conceputa: spre exemplu, stergatoarele de parbriz se misca in functie de viteza de rulare, actionarea lor fiind manuala atunci cand se stationeaza. O alta ciudatenie: fiind gandit inclusiv pentru utilizarea in off-road, automobilul are o garda la sol destul de ridicata, dar mai ales o cursa foarte mare a suspensiilor. Combinati asta cu lipsa barelor stabilizatoare si veti obtine, in curbe, un comportament asemanator cu al unui balansoar. Insa, asa inclinat incat pare ca se rupe, 2CV poate pastra foarte bine traiectoria, fara sa-si puna in pericol pasagerii. Puterea este redusa, dar la fel si masa proprie, astfel ca 2CV poate fi folosit, daca nu te grabesti, si in conditiile traficului din secolul XXI.

Citroen-Maserati
Desi nu frumos in sensul pe care l-au dat italienii caroseriilor de automobile, SM poate face si astazi pe oricine sa arate perfect in el. Detaliile sunt surprinzatoare, iar lungimea de 4,9 m si inaltimea de 1,3 creioneaza o silueta joasa, avangardista. Tehnic vorbind, imaginati-va chiar si astazi produsul unei colaborari intre Citroen si Maserati (care i-a apartinut constructorului francez intre 1968 si 1975) si veti avea o idee despre cum se conduce SM: un motor puternic (170 CP) este combinat cu o suspensie si o directie foarte moi. Automobilul este extrem de confortabil, dar nu-i place sa fie bruscat. In plus, pedala de frana a fost mostenita de la DS, ceea ce face ca dozarea sa fie foarte dificila.

Istoria Citroen in Conservator
Conservatorul a fost inaugurat la sfarsitul lui 2001 si este intins pe o suprafata de 6500 mp, dintre care 5500 pentru stocare, iar restul pentru lucru. Concepte din toate timpurile, vehicule care au facut istorie in motorsport, care au traversat continente, care au revolutionat lumea automobilistica, ciudatenii (cum ar fi un C3 negru plin de tinte lucioase si semnat “Dolce & Gabbana”), sau elicopterul unicat produs cand Citroen experimenta motorul rotativ - toate acestea sunt aliniate, inghesuite chiar (dar descuiate!), indiferent de epoca sau de valoare, intr-o imensa hala. Nefiind un muzeu, Conservatorul este vizitat, in medie, de 2000 de persoane anual, la invitatia Citroen. Avand insa in vedere “comorile” stranse in cei 90 de ani, ar fi pacat ca publicul larg sa nu se bucure de ele si altfel decat la evenimentele unde Citroen “imprumuta” exponate. Poate pana la aniversarea centenarului, francezii le vor face o surpriza fanilor ridicand un muzeu pe masura istoriei marcii.

 

Comentarii la acest articol (0)



Alte articole din sectiunea Retromobil
 
Alfa Romeo | Audi | Bentley | BMW | bugatti | Cadillac | Caterham | Citroen | Corvette | Dacia | daihatsu | De Tomaso | Dodge | Fiat | Ford | Honda | Hyundai | Invicta | Jaguar | Jeep | Jensen | KIA | Koenigsegg | Lamborghini | Lancia | Land Rover | Lotus | Maserati | Maybach | Mazda | Mercedes-Benz | MINI | Mitsubishi | Nissan | Opel | Pagani | Peugeot | PGO | Porsche | Renault | Rinspeed | Rolls-Royce | Saab | Seat | Skoda | smart | Subaru | Suzuki | TATA | Toyota | Venturi | Volvo | VW | Wiesmann | Yes | Zagato | Zender