Vezi toate pozele
Home /
Retromobil /
Conducand Zeita DS
Conducand Zeita DS
Dan Scarlat - 28 Septembrie 2009
Citroen a lansat in anii ‘50 unul dintre cele mai emblematice automobile ale secolului trecut. Recent, am avut sansa sa conducem DS-ul la un eveniment organizat cu ocazia implinirii a 90 de ani de existenta a marcii.
Este greu de imaginat astazi socul cultural pe care l-a provocat DS la aparitia sa, in 1955. Era o perioada in care Europa abia isi revenise dupa razboi, iar automobilele incepusera sa capete forma actuala, renuntand la aripile spectaculoase din afara caroseriei. Si atunci a aparut: cu o silueta spatiala, inconfundabila si burdusita de tehnologie, “zeita” francezilor de la Citroen, unica, irepetabila. DS rula gratios cu ajutorul unei suspensii hidro-pneumatice, cu posibilitatea reglarii automate a garzii la sol, castiga viteza datorita unei cutii de viteze manuale cu ambreiaj pilotat hidraulic, frana cu ajutorul discurilor din fata si, mai tarziu (1967), isi lumina calea in curbe cu aportul farurilor directionale, asa cum nu foarte multe masini fac astazi.
Am condus automobilul pe un circuit destul de mic, cu multe curbe stranse, care faceau masina sa penduleze dramatic, din pricina suspensiei foarte moi, gandita in primul rand pentru a oferi confort maxim pasagerilor. Directia este foarte moale, dar sistemul pare sa aiba destula precizie.
Schimbari line
Cutia semi-automata schimba treptele extrem de placut, atentionand reusita manevrei cu un sunet oarecum strident, dar foarte scurt, asemanator cu al unui claxon. Am constatat cu surprindere ca, desi din punctul de vedere al soferului sistemul este similar cu al unei transmisii robotizate (exceptand faptul ca nu exista un mod automat), schimbarile se fac mai lin la DS decat la mecanismele actuale, dotate cu un singur ambreiaj. In 1968, francezii au schimbat pozitia levierului: de la podea, deasupra coloanei de directie. Acelasi levier joaca si rol de demaror, atunci cand este actionat la maximum spre stanga.
In cautarea revolutiei, francezii au apelat si la solutii mai putin izbutite, cum ar fi “pedala” de frana, de forma unei ciuperci, cu o cursa meschina, ceea ce face ca dozarea corecta sa necesite o oarecare perioada de obisnuinta. Si daca pe uscat mai e cum mai e (dupa cateva franari am ajuns sa nu mai cochetez cu momentul blocarii rotilor), pe umed sau pe zapada franarea corecta trebuie sa fie mult mai dificila.
Usor de condus
Din fericire, per total, acest detaliu nu a umbrit experienta sofatului unui DS. Desi vechi de 40 de ani, exemplarul nostru s-a dovedit foarte usor de manevrat, lasand impresia ca ar putea fi utilizat fara mari dificultati zilnic, chiar si in aglomeratia unei metropole.
DS-ul ascunde un circuit hidraulic pe care se bazeaza multe dintre sistemele masinii. Interesant, in caz ca acesta cedeaza in mers, exista posibilitatea ca pedala franei de parcare sa fie actionata progresiv, pentru a evita blocarea rotilor si a permite oprirea vehiculului cat mai in siguranta.
Exceptand unele detalii, ca pozitia levierului transmisiei si forma pedalei de frana, interiorul arata destul de obisnuit pentru acea perioada. Atat fotoliile din fata, cat si canapeaua sunt foarte confortabile si nu au nici o legatura cu ideea de sprijin lateral.Exemplarul nostru, care a apartinut unui ministru, dispunea, in spate, de o mocheta groasa, sub care se ascundea o bucata serioasa de burete.
Chiar si astazi, DS este un automobil in care, exceptand rularea pe serpentine, ai vrea sa petreci cat mai mult timp.
Comentarii la acest articol (0)