Home /
Supercar /
Din (Ma)Russia, cu viteza
Din (Ma)Russia, cu viteza
Tudor Serban - 16 Noiembrie 2009
Rusii nu s-au facut niciodata remarcati prin masini de viteza, iar pe partea de lux, stralucirile lor palide nu au luminat decât o mica parte din Estul Europei. Dar acum vor sa-si ia revansa in segmentul super-sportivelor.
Cum v-ati imagina pilotand un supercar ale carui performante sa fie la nivelul unui Ferrari sau Porsche, dar al carui aspect sa iasa din tipare si, mai mult, al carui pedigree sa nu fie semnat de vreun constructor celebru? Poate ca anonim, dar cu siguranta v-ati simti... blagoslovit de exclusivism. Dar acesta costa, deseori, mai mult decât face. Mai mult, acele masini exclusive, care costa cat doua-trei Ferrari, nu se apropie de performantele renumitelor masini italienesti.
Secrete publice
Teoretic, orice cunoscator amator al tehnologiilor de curse stie cam de ce are nevoie un vehicul pentru a fi supercar: aerodinamica, suspensii tip paralelogram, greutate redusa si cat mai bine distribuita pe roti, tractiune spate sau integrala - si toate acestea la o masa proprie cat mai mica. Reteta este simpla, dar realizarea se dovedeste mult mai complicata.
Tipare cunoscute
Cu cat o masina este mai grea, cu atat e nevoie de o putere mai mare. Dar rusii au izbutit sa mentina masa proprie a vehiculului la 1100 kg, ceea ce nu a impus un motor cu putere fenomenala. Mai mult, cei de la Marussia au cumparat propulsorul de la renumitul producator britanic Cosworth. Astfel, dintr-o cilindree de 3,6 litri sunt obtinuti 420 CP, ajungându-se la o putere specifica de aproape 400 CP/tona. Cu aceste caracteristici, nu mai e de mirare ca demarajul 0-100 km/h se realizeaza in aproximativ 3,2 secunde. Versiunea de baza a supercar-ului rusesc este dotata cu un V6 , care ofera 300 CP si este cuplat la o cutie de viteze automata cu sase trepte. In aceasta configuratie insa, demarajul 0-100 km/h este de 5 secunde.
Interior de viitor
Masini performante am mai condus si am mai vazut. Dar ceea ce ne-a uimit cu adevarat a fost pachetul tehnologic din interior. Nu se vad prea des masini dotate cu un computer dual-procesor de 1,73 Gh la bord, cu un HDD de 320 GB. Mai mult, pachetul multimedia contine trei camere de luat vederi, dintre care una orientata spre interior si doua spre inapoi, conexiune Wi-Fi, conexiune 4G, telefonie VoIP prin Skype, cu posibilitate de videoconferinta, si un sistem audio Bose. Aceste dotari i-ar face invidiosi pe multi posesori de masini de lux, care nu pot primi asa ceva nici la pachetele optionale ale masinilor lor mult mai scumpe. Pentru ca tot veni vorba de pret, rusii nu au fost chiar modesti, dar nici nu s-au repezit la sume prea mari pentru modelul lor Marussia B1. In configuratia de baza, masina costa doar 100.000 de euro. Ce-i drept, la aceasta suma trebuie sa adaugati si taxele vamale. Dar ce mai conteaza, atunci când vorbim de exclusivism? Doar 17 exemplare au fost comandate pana acum.
Comentarii la acest articol (0)







Vezi toate pozele